- Predarea silită a bunurilor mobile
Predarea silită a bunurilor mobile este o formă a executării silite directe la care se recurge atunci când prin titlul executoriu debitorul este obligat să predea creditorului un lucru mobil anume determinat. Această procedură presupune emiterea unei somaţii de către executorul judecătoresc prin care debitorul este invitat să predea bunul în natură, în termen de o zi de la primirea somaţiei.
Dacă debitorul nu dă curs acestei invitaţii, executorul judecătoresc se deplasează la faţa locului, preia bunul respectiv şi îl predă el însuşi creditorului, încheind proces-verbal cu privire la cele săvârşite; în procesul-verbal executorul va stabili, totodată, cheltuielile de executare pe care urmează să le plătească debitorul; procesul-verbal constituie titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului.
- Predarea silită a bunurilor imobile (evacuare)
Predarea silită a bunurilor imobile, formă a executării silite directe la care se recurge atunci când o parte este obligată să lase alteia posesiunea unui imobil, fiind condamnată să predea acel imobil sau să iasă din el. situaţiile de natură să genereze asemenea obligaţii pot decurge, spre exemplu, ca efect al hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează o acţiune în revendicare ori o acţiune în evacuare, al oricărei hotărâri prin care s-a dispus restituirea sau predarea unui bun imobil; de asemenea, prin această procedură se poate obţine executarea unui act autentic de vânzare-cumpărare privitor la un imobil, a unui act de adjudecare etc.
Aceasta procedură începe cu trimiterea unei somaţii debitorului; dacă partea obligată să părăsească ori să predea imobilul nu-şi îndeplineşte această obligaţie în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptăţit; în acest sens, executorul judecătoresc va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, va elibera imobilul cu ajutorul forţei publice, punând pe creditor în drepturile sale. Dacă executarea priveşte un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării şi pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredinţa aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului. După îndeplinirea executării silite a imobilului, executorul judecătoresc va întocmi procesul-verbal de predare, în care va arăta măsurile pe care le-a luat în cadrul executării, constatările sale, precum şi alte menţiuni pe care le consideră necesare; el va face astfel referire la împotrivirea părţii la executare şi la necesitatea recurgerii la ajutorul forţei publice, având în vedere că procesul-verbal ar putea servi, eventual, şi la urmărirea penală a debitorului, atunci când acesta s-a împotrivit prin ameninţare şi violenţă; în procesul-verbal executorul va stabili, totodată, cheltuielile de executare pe care urmează să le plătească debitorul; procesul-verbal constituie titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului
- Executarea silită a obligaţiilor de a face sau a obligaţiilor de a nu face
Executarea silită a obligaţiilor de a face sau a obligaţiilor de a nu face reprezintă forma de executare silită prin care creditorul este autorizat să îndeplinească el actul ori să recurgă la altă persoană, pentru realizarea obligaţiilor ce îi reveneau debitorului prin titlu executoriu.
Executarea obligaţiei de a face – art. 903 Cod Procedură Civilă
- Dispoziţiile prevăzute în prezenta secţiune sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face
- Creditorul va putea cere instanţei de executare să fie autorizat, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările făcute de acesta împotriva obligaţiei de a nu face.
- Executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori (incredinţarea minorului sau stabilirea domiciliului minorului, vizitarea minorului).
Reviews
There are no reviews yet.